#EconomieLaEnergie
Să lași robinetul deschis cât te speli pe dinţi nu promite să-i facă mai albi. Să lași becurile aprinse în toată casa când te uiţi la un thriller în sufragerie sigur n-o să-l facă să se transforme într-o comedie romantică de Crăciun.. Dar nici când iei liftul pentru un etaj sau două, doar pentru că “ești preaa obosit”, nu te ajută cu nimic.
Mereu avem gesturi care, în fond, sunt teribil de inutile,dar pe care le perpetuăm pentru că “așa ne-am obișnuit” sau “așa ne-am învăţat”.
Și mereu e destul de dificil să schimbi ceva; la urma urmei,familiaritatea e teribil de comodă.
Dar te ajută cu ceva? Există și obișnuințe mai puţin dăunătoare, ţie ca om individual și nu numai. De exemplu, când te înveţi să îţi speli vasele după ce mănânci pentru că știi că altfel o să mai rămână acolo încă vreo 3 zile...sau când începi să cumperi cafea bună pentru acasă, pentru că ai ajuns să apreciezi și altceva pe lângă nivelul de cafeină care te resuscitează dimineața..sau la prânz...sau la orice oră.., iar acel ceva e calitatea.
S-ar putea continua cu multe exemple, însă scopul nostru actual nu e să inventariem activități cotidiene, ci să atragem atenția cu privire la anumite obiceiuri, care pot părea nesemnificative, dar care ne influențează viața tuturor mai mult decât am crede.
Să lași robinetul deschis cât te speli pe dinţi nu promite să-i facă mai albi.
Felul în care dobândim aceste obiceiuri este de asemenea demn de menționat și trebuie luat în seamă, dacă dorim o îmbunatățire a calității vieții. Există două moduri prin care o schimbare reușește să se lipească de tine: pe de o parte, cel voluntar și asumat, în care dezvolți obiceiuri conștient sau le vezi în ce se găsește în jurul tău și alegi să le preiei; iar, de cealaltă parte a baricadei stă posibilitatea, care e cumva mai uzuală, în care instinctual și inconștient ne însușim un comportament pentru că avem contact frecvent cu el. Însă de foarte multe ori, neavând control complet asupra unei asemenea ”achiziții”, îl pierdem și pe cel al rezultatelor sau consecințelor. E un proces fluent la mijloc, se leagă mai ușor și evoluează de la sine. Nici nu-l vezi. Normal că mai există și situațiile în care cele două tipuri se combină.
Acum, după ce v-am plimbat printre generalități și ambiguități, scopul nostru care e? Păi ar fi să vă ghidăm, mai cu accent ce ține de obișnuițele noastre, dar axându-ne pe o abordare mai evidentă și articulată pe mediul în care trăim; pe proximitatea noastră. Să vă demonstrăm cum unele sfaturi pe care le mai auziți sau citiți nu sunt nici “pretențioase”, nici “nu pentru tine”. Să vă arătăm cum altfel mai arată opțiunile noastre, ale tuturor. Să vorbim despre cum faci să fie pentru toată lumea mai bine, cu puțină intenție și voință.
Proiectul Over4 vă pregătește în perioada următoare o serie de povești,contexte și motive care aproape că vorbesc de la sine, toate despre cum putem interacționa mai plăcut cu mediul nostru, prin acțiuni mici cu impact mare.
Dar de ce să ne pese nouă de un proiect pe o zonă în aparență nu prea familiară? Păi, cam trăim în ea. Pe lângă impulsul vizibil de a regenera orașul și a ne proteja resursele, Over4 vorbește despre inovație. Despre cum puținul nu e chiar așa mic și cum fiecare alegere duce spre altceva. Dacă ne-am ține cu toții un jurnal imaginar, am vedea ce și unde și-a schimbat direcția, cum se mișcă totul. Iar, la un moment dat după ce am avea imaginea de ansamblu, am reuși să anticipăm situațiile, nu doar să le înțelegem după ce s-au petrecut real. Cumva inconștient facem deja asta, dar previziunile de acum sunt nișate pe propria persoană.
Noi vrem să ne extindem un pic mai mult. Sau dacă preferați, să dăm atenție câtorva gesturi prinse în ”caracterul” nostru. Să vorbim de obișnuințe, mai pe scurt. Cum dispar, apar și cum le schimbăm. Adică? Nu v-ați propus niciodată să mergeți acasă pe alt drum, pe motiv că v-ați plictisit? Totuși, în timp ce vă pregăteați să ieșiți pe ușa oarecare, prinși cu ceva la care vă gândeați, v-ați trezit că automat picioarele merg spre stația obișnuită. Și ați rămas acolo. Sau atunci când ne propunem să ne mișcăm mai mult, așa că preferăm să nu mai coborâm cele 3 etaje cu liftul, ci pe scări. Însă de mai multe ori, corpul acționează involuntar, aproape mecanic și ne trezim abia când degetul e apăsat pe butonul de la lift. Ups!
”De ce să-mi pese?”
Așadar, seria actuală inspectează detaliile de acest tip, dar nu introspectiv sau analitic. O să începem prietenos, cu o perioadă care ne e la îndemână aproape tuturor, anume studenția și facem cunoștință cu personajul nostru ”semi-fictiv” Andi. Ideea nu e nici să creăm o tipologie ”de bună practică” și nici să judecăm. Doar să observăm. Nu ne interesează atât de mult ce afinități politice are, care-i sunt principiile în viață sau ce fel de copilărie a avut; doar nu scriem o biografie imaginară. Toate detaliile astea, și nu numai, construiesc o persoană de sine stătătoare și dacă vă interesează, îi puteți face liniștiți o psihanaliză. Dar contactul nostru cu el va fi obiectiv, detașat, cu scopul de a ne uita mai clar la acțiuni, nu la ideologia din spate.
Apoi derulăm filmul ceva mai departe și ne mutăm într-un apartament în care Andi a crescut, e la casa lui cu masă, copil, job standard și toate cele necesare. Încercăm aici să privim din perspectiva ”matură”, dar încă nu totalmente obosită de rutină. Perspectiva în care nu suntem încă ostili față de a ne reajusta mentalitatea și încă vrem să ne îmbunătățim.
Dar copilul lui Andi? El ce crede? Cât vede din imagine și cum reacționează? Are idee de ce se întâmplă în jurul lui: cu bune, cu rele, cu încălzirea globală, cu invențiile secolului 21 și tot tacâmul? A vorbit cineva cu el despre toate astea? Dacă da, cum și dacă nu, de ce? Vrem să ne punem și în papucii lui.
Uite, se pare că timpul trece repede și ne reîntâlnim cu Andi după ce și-a servit obligațiile, a lucrat mult, s-a mai plimbat, a mai învățat, și-a schimbat din păreri; cu alte cuvinte a ajuns la pensie. V-ați gândit vreodată la cum își petrece timpul un om vârstnic din România? Literalmente, ce opțiuni are? Iar aici nu mă refer la teoria conspirației în care se trezește la 6 doar ca să aglomereze autobuzele degeaba când toți ceilalți chiar au nevoie să ajungă undeva. Haideți să ieșim din bula noastră proprie și personală și să ne întindem mai mult decât ne e plapuma.
Nu trăim singuri pe planeta noastră, dar nici nu ne-a obligat cineva să devenim Maica Teresa. Pur și simplu, e doar de preferat să experimentezi alte păreri și realități; doar de asta ne gândim așa mult când avem de luat o decizie, nu? Ascultăm ce mai spune și vecina că a pățit într-o situație similară, ce crede colegul de la muncă despre asta, sau coincidența face ca bătrânica de pe scaunul de lângă noi să povestească ceva tare asemănător. Încercăm prin urmare să îi luăm la socoteală și pe ceilalți.
”De ce să nu?”
Mereu există conexiuni și punți de legătură între tot ce vedem. Dacă acordăm detaliilor măcar jumătate din atenția pe care o alocăm subiectelor de tipul ”știrilor de la ora cinci”, ajungem să vedem că, stai puțin, nu prea se destramă lumea cum știam, mai sunt și oameni care cred în ce fac, cu proiecte faine și idei super. Ce e bun nu prea rulează pe la știri, e-adevărat, dar asta nu e o scuză. Până la urmă, întrebarea ”De ce să-mi pese?” cred că ar suna mai bine ”De ce să nu?”
So stick around, enjoy and see you every Tuesday!