Echipa Over4
Concluzii #reCONSTRUIM2018
#teamwork #comunicare #parteneriate #specialisti #dezbatere #solutii
Cu asta am rămas după ce în urmă cu fix o săptămână am participat în ultima zi a evenimentului hackathon #reCONSTRUIM2018. În #4zile s-au întâlnit #1200specialiști grupați în #120echipe ce au dezbătut tematici și probleme structurate în #4capitole majore de interes general:
Siguranța clădirilor
Legislație în construcții
Impact financiar
Smart & Green
Am avut ocazia să prezentăm proiectul #over4 în fața unui public foarte divers format din: specialiști în construcții, arhitecți, ingineri, autorități, asociații profesionale, avocați, ONG-uri, liber profesioniști etc.

După o sesiune preliminară de brainstorming în echipă, am pus toate informațiile cap la cap și colega noastră Anca Bodale a dezbătut în fața juriului și a celorlalte echipe participante conceptul de extindere pe orizontală și verticală, avantajele și dezavantajele acestui concept, impactul financiar și strategia de implementare.
Ca să fim sinceri, am avut foarte mari emoții. În primul rând pentru că prezentam un proiect foarte îndrăzneț pentru piața construcțiilor din România și în al doilea rând, că prezentam unui public de specialiști, care ne-ar fi putut considera prea visători și să revenim cu picioarele pe pământ.

Feedback-ul însă a fost foarte bun pentru noi, nu în sensul în care tot ce facem e perfect, ci din contra, a fost unul foarte constructiv, prin sfaturi, indicații, sugestii cu privire la aspectele tehnice, juridice și financiare pe care trebuie să le luam în considerare.
Am fost plăcut surprinși să vedem că problema reabilitării blocurilor serie 770, foarte răspândite la noi în țară, a mai fost abordată în trecut și chiar am întâlnit specialiști dornici să ne sprijine în acest proiect. Am fost încurajați de juriu să continuăm în această direcție, lucru care ne-a ridicat foarte mult nivelul de încredere. :)
#reCONSTRUIM2018 s-a dovedit a fi mai mult decât un simplu eveniment de pitching. În jurul acestuia s-a format o comunitate de profesioniști ce împărtășesc idei, experiențe, nemulțumiri în grupuri offline și online.